joi, 6 august 2015

Despre ca(meleo)nibalismul politic

Lumea politică românească, așa cum s-a dezvoltat de la marea ciolaniadă din Decembrie ‘89, este nu numai diferită de tot ce se înțelege în civilizație prin politicieni, ea surprinde uneori și pe cei obișnuiți cu dulceața Dâmboviței.
Este adevărat, nu mai miră pe nimeni să vadă politicieni șpăgari trecând dintr-un partid în altul la alegeri în funcție de cotele la bursele de pariuri, nici alianțe și pupături sau certuri și sugrumări între partide după ce sacii au fost urcați în căruțe sau la negocierile ciolanelor în teritorii, astea au devenit reguli și nimeni nu se mai miră. La noi nu există luptă politică, la noi când se apropie alegerile, politicienii se mănâncă între ei iar între alegeri stau la aceeași masă și mănâncă din cei care i-au votat.
Mai nou au apărut gesturi și declarații surprinzătoare chiar și pentru jucători. Să fie din prostie, plictiseală sau pur și simplu de dragul sfântului circ tradițional? Poate din toate câte un pic, cu procente în funcție de personaje.
Legea sponsorizării PNL
Ca și în cazul legii Codului fiscal, actorii din PNL fac urcarea la coardă dublă. Este un termen din alpinism, nu din recentul clip al doamnei Gorghiu. Așa cum după ce au votat Codul fiscal au ieșit apoi la ordin și l-au contestat, și cu legea salarizării parlamentarilor, actorii PNL devin sălbatici și se fac că nu le place, că nu au nevoie, că nu o acceptă, că nu au fost de acord, că îngrașă, că are colesterol, că nu e bio, etc. Nu mă miră, sunt convins că legea nu le place și o resping cu dârzenie, dar banii sunt bine veniți și nu o să-i respingă pentru că ”îi merită”. Numai că cineva, nu știu cine anume, o minte creață din PNL a avansat ideea ca cei care vor primi mărire de salariu în baza noii legi să doneze jumătate din creștere partidului. Imediat au apărut replici: Cristian Bodea, deputat de Bihor, care deja cotizează cu 700 lei pe lună, adică un salariu mediu în conturile partidului și declară supus că este gata să plătească oricât i-ar cere partidul, pentru că, spune el, ”partidul ne face, lui îi datorăm totul”.
Da, așa e partidul l-a propus chestor la Senat și tot partidul îl va scăpa dacă va veni o cerere de arestare, așa că omul poate fi înțeles. Alții însă mișcă în formație, spunând că este o discriminare, că numai salariile celor cu funcții mari vor crește și astfel se simt discriminați. Doamne ce țară suntem dacă am ajuns să facem diferențe și între parlamentari? Păi ce, unii sunt mai parlamentari decât alții? Nu e corect! Oricum, chiar dacă din punctul de vedere al PNL cererea s-ar justifica, PNL având de plătit 3 milioane de lei la bugetul de stat și alte servicii la diferite regii, din punct de vedere .. juridic nimeni nu are dreptul să impună taxă pe creșteri salariale care ar putea fi interpretate și ca sponsorizări de partid.
Cu alte cuvinte, datorită legii pesediste, PNL iștii își vor sponsoriza partidul speră să scape de datorii. În aceste condiții, gurile peneliste care se deschid împotriva măririi salariilor aleșilor sunt de-a dreptul penibile și populiste.
PDL Redivivus
Dacă după fuziunea PNL-PDL s-a închis ochii, dacă la nominalizarea lui Predoiu la funcția de premier din partea noului PNL au fost dubii, acum nu mai încape nici o îndoială, PNL a dispărut, indiferent cum s-ar numi partidul, tonul și imnul, adică muzica le dau membrii PDL. Și nu acel PDL al lui Blaga care pasămite ar fi fost rupt de latura Băsescu, ci celălalt, al lui Băsescu care în frunte cu Boc nu a plecat,  așteptând momentul să repună mâna pe partid. Așa se explică poate și faptul că Băsescu încă nu s-a înscris în PMP , așteaptă să vadă care din ele va fi mai puternic la alegerile din 2016. Deocamdată, omul său, mâna cu care s-a șters de atâtea ori la nas, a devenit semi-oficial candidatul PNL la primăria Clujului.
Deși, potrivit Mediafax, acesta încă nu s-a decis, fiind deocamdată ocupat de gunoaiele din Cluj, alte surse îl dau ca sigur candidat și câștigător din partea PNL. Întrebat despre această candidatură, Buldogul răspunde în doi peri, confirmă aparent indiferent înscrierea lui Boc , dar nu uită să îl căineze și să îi sprijine și laude eforturile privind criza gunoaielor… era să spun din PNL. Alina Gorghiu e mai ”tranșantă” confirmând că acesta va fi până la urmă candidatul PNL nu pentru că îl alege PNL ci pentru că l-ar vrea clujenii. Deci PDL se impune treptat, ”pas cu pas”.
UNPR omoară, dar nu trădează
Sunt deja proverbiale trecerile UNPR dintr-o barcă în alta, în ”interesul național”, la fel ca și sforăitoarele declarații ale șefului său care nu contenește de fiecare dată să declare că este un om de onoare și pune drept zălog ”conformația” sa profesională, fără a aminti însă că nu a fost niciodată un adevărat militar oricâte stele a primit, nici când a lucrat la hotelurile de la Cap Aurora, pentru că acolo, indiferent de gradul sau funcția avute a fost un simplu ospătar pentru mai marii care veneau în concediu. Eu când îl aud vorbind despre onoarea și haina militară pe care le-a vândut turnătorilor și cârnățarilor din partid și servicii, mă apucă o greață incomensurabilă. Și din nou el și partidul său își fac numărul. După ce nașu l-a asigurat pe finu că poate pleca din nou liniștit să se cate la picere, hopa apare cineva care toarnă sare peste meniscul premierului. Vicepreședintele UNPR, Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare, sare la meniscul premierului și îi recomandă fără mască să se dea legat pentru că face de râs România și alianța bineînțeles. Dar, băiat subțire el nu spune că Ponta nu vrea să renunțe la scaun, el este convins că acesta efectiv nu știe care este situația și amabil, îl informează el: „Dacă oamenii importanți în stat i-ar comunica premierului că există un prejudiciu major asupra României prin faptul că nu-și dă demisia, cu siguranță că în a doua zi ar face-o” Ei, nu e așa că e finuț omul? În continuare, ca nu cumva cineva să își închipuie că el ar dori ca UNPR să iasă de la guvernare, domnul vice ne informează și pe noi că „Eu, ca tânăr politician, mi-aș dori ca, din 2016, să avem un Guvern în care să se găsească și PSD și PNL și forțele politice mai mici, cum ar fi UNPR-ul sau UDMR-ul”. Deci el ar dori ca UNPR să fie la guvernare și nu exclude nici o mânărie, indiferent cu cine, numai să se vadă la ciolan. Crede cineva că domnul Cherecheș a vorbit de capul lui? Să nu îndrăznească cineva să spună așa ceva pentru că acum o lună numai, domnul Oprea menționa cât de disciplinat, unit și loial este partidul său.
Să vedem când va reuși să îi disciplineze sau înregimenteze și pe noii urcați în barca sa, oteviștii lui DD care așteaptă și acum cei 60000de euro promiși la semnarea intrării în PPDD. Apropo de oteviști aceștia au fost nu mâncați, ci de-a dreptul înghițiți de UNPR. Numai pe sărmanul DD nu-l mai înghite nimeni.
Predoiu sâsâie o nouă alianță
Dar domnul Cherecheș nu e singurul care vrea o asemenea alianță și mă întreb dacă nu cumva este pusă sau se pune la cale o alianță care să ducă ladoborârea lui Ponta. Domnul Cătălin,-fecior de casă -Predoiu, acest candidat pe care nu dă nimeni doi bani, un fel de Fifor al PNL, se trezește și el sâsâind că vrea o alianță nu contează cu cine, numai să fie el premier: “Intru într-o negociere acum, inițiem discuții cu PSD, căruia sper să îi vină mintea la cap. În baza tuturor opiniilor experților, pe care le avem, să găsim o formulă să spună toată lumea că stă în picioare. Începând de astăzi am un mandat. Până nu discut nu avansez cifre. Dacă și PSD e responsabil acum, se așază cu noi la discuții, atunci vom găsi o formulă cu toții” Deci domnul Predoiu speră ca PSD-ului să îi fi venit mintea la cap și să înțeleagă că Ponta trebuie să cadă, el este singura alternativă la Ponta, că dacă mai vor guvernare și ciolan, pot să fie acolo numai dacă el este premier, să meargă pe mâna lui, căci el și numai el e mandatat să negocieze viitorul guvern. La prima vedere aș fi tentat să iau declarația lui așa cum le-am luat pe toate până acum, convins că i s-a dat și lui o jucărie care să îl țină ocupat în curte, să nu iasă în stradă să dea mașinile peste el. Dar după declarația lui Cherecheș cred mai degrabă că la amândoi li s-a pus de fapt în gură o vuvuzea prin care să atragă atenția spectatorilor și jucătorilor că PNL și UNPR au bătut palma și sunt gata să primească la discuții pe oricine mai dorește. O astfel de veste trebuia, ar fi trebuit să fie dată de șefii de partide sau purtătorii de cuvânt, dar cum oficial Oprea este ”un om de cuvânt”, el nu trădează, s-a convenit să fie scoși în față doi oameni care reprezintă ceva ca funcție, dar nu sunt luați de obicei în seamă, în așa fel încât la nevoie să se spună că au vorbit în nume propriu. Așa se mănâncă politicienii între ei. Acest canibalism politic ar putea fi completat cu lista celor care în plină campanie antimigrație au reușit să se pună la adăpost din punct de vedere politic, dar și juridic făcând saltul către ceea ce li se părea lor a fi opțiunea cea mai asiguratoare. Unii au plecat din PNL în PSD, de regulă cei care au probleme cu procuratura generală, căci cei care au probleme cu DNA-ul se orientează către PNL sau UNPR considerând că oricine va câștiga alegerile în 2016, nu va putea guverna fără UNPR. Numai că deocamdată la cârmă se găsește cineva care nu are copii și nici nu înfiază, așa că toți cei care astăzi sunt primiți în casă sunt doar oaspeți, iar când își vor îndeplini rolul vor fi poftiți afară. Deocamdată obiectivul este Ponta.
Dosarul lui Oprea nu a fost anulat ci doar amânat. 

Mugur Isărescu - Guvernatorul Ayatollah

Ayatollahul Mugur Isărescu de la Bucureşti este noul şef al Consiliului Protector al Republicii Tehnocrate România. În timp ce lumea întreagă fuge de Statul Islamic, liderii de la Bucureşti au adoptat prin înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială un model de guveranare al înţelepţilor de pe Lipscani din templul economiei, cunoscut doar în state teocratice gen Iran. Liderul spiritual al tehnocraţiei româneşti ocupă o funcţie similară cu cea a Ayatollahului Iranului. Cu excepţia că autoritatea teocrată de la Teheran are doar jumătate din membrii Consiliului Protector al ţării, iar liderii spirituali ai BNR ocupă, alături de imamii de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, o majoritate de şapte din nouă locuri din Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. Cvasi-ales pe viaţă, Ayatollahul Isărescu, după ce în tinereţe elogia politica economică a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, a demonstrat timp de două decenii românilor că sacrificiile dezvoltării din epoca de aur, pe care le cunoştea de pe băncile şcolii de elită tehnocrată comunistă, transformă astăzi în numele pseudo-ştiinţei un neam întreg în iobagi îndatoraţi şi pauperizaţi.
Modest prin autodefiniţie, Domnia sa ar ocupa cu fiecare titlu, grad şi distincţie pe care le deţine, luate pe rând, toate locurile în Ateneu (inclusiv locul portarului). Tragedia României este că o elită sfidătoare la cârma deciziilor economice ale ţării, care priveşte sărăcia românului de rând ca pe un şoricel pe masa de disecţie unui concern farmaceutic, sacrifică un neam în numele ştiinţei pentru binele capitalului global. Cruzimea omului de ştiinţă Isărescu, latent fascistoidă prin convingerile determinismului economic, nemilos şi necruţător, ar trebui limitată la un nivel de laborator economic inofensiv, la vreo catedră rătăcită, dar în nici un caz lăsată la conducerea ţării.
Ce le mai lipseşte românilor este o poliţie pentru respectarea moralei economice a Ayatollahului Isărescu, înzestrată cu atribuţii similare cu cele din statele teocratice, unde la baza justiţiei stă un adevăr al înţelepţilor, şi nu raţiunea statului de drept. Oare de ce au au murit românii la Revoluţie? Pentru o Românie mai bună şi dreaptă sau pentru transformarea unei dictaturi muncitoreşti într-o altă dictatură elitisită? România merita o altă soartă decât cea a unui cobai al finanţei mondiale, analizată iar apoi tranşată pe bucăţ din pasiunea unor conducători naţionali, de facto asasini economici, deghizaţi în înţelepţi ai neamului.
Transformarea graduală a României într-un stat autoritar sub pretextul ştiinţei şi prudenţei, după arhitectura unui stat teocrat, condus de înţelepţi sau de un cler atotputernic, pune bazele unei ţări fără chemare pentru nevoile omului de rând, condusă din pixul unui ezoteric ale cărui convingeri nu au la bază nici cifre şi nici credinţă. Ci doar indiferenţă sau dispreţ. Autoritatea tehnocrată şi proslăvită de la Bucureşti nu face decât să imite şi să schimonosească autoritatea aatotputernica a Consiliului Protector al Iranului. Subordonoarea democraţiei unor pseudodoctrine economice în numele ştiinţei înlătură principiile separării puterilor alese şi transformă democraţia într-un jalnic paravan.

sâmbătă, 18 iulie 2015

IOHANNIS CERE ROMÂNILOR SĂ STRÎNGĂ CUREAUA, ÎN TIMP CE EL ȘI O TOT LĂRGEȘTE

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-simbata-18-iulie-2015/

Klaus Iohannis cere românilor să strîngă cureaua, în timp ce el, ca Președinte, și o tot lărgește, dorind tot mai mult lux pentru el și nevastă-sa!

Președintele Klaus Iohannis a respins Codul fiscal, document aprobat de Parlament aproape în unanimitate, salutat de oamenii de afaceri și de economiști.
Asta fără a mai spune că Documentul a fost primit cu satisfacție de Poporul român, sărăcit de anii de austeritate anterioară.
Desigur, aceste fapte nu garantează de la sine că din perspectiva interesul național pe termen lung, Codul fiscal e benefic.
Din istorie știm că în anumite momente Conducătorii pot dovedi mai multă luciditate decît popoarele și, prin urmare, pot lua decizii benefice pentru popoarele lor în contra voinței populare de moment.
Sunt situații în istorie cînd decizia Conducătorului s-a dovedit catastrofală.
Cînd i se spunea că românii bombăne pentru că se taie curentul pe motive de economii, iar româncele fac gălăgie că nu găsesc în comerț chiloți, Nicolae Ceaușescu răspundea că el știe mai bine decît Poporul ce-i bun pentru el, Poporul.
Sunt situații cînd decizia Conducătorului a fost benefică.
Poate că mulți americani n-ar fi vrut să meargă pe front.
Decizia lui Roosvelt de a intra în Război împotriva nemților și japonezilor s-a dovedit pînă la urmă benefică pentru americani.
Indiferent de rezultate, în Istorie se manifestă această credință a Conducătorului că el le știe mai bine decît poporul ce-i bun și ce-i rău pentru poporul respectiv.
Această credință l-a făcut și pe Klaus Iohannis să respingă Codul fiscal dorit de Poporul român.
El, Klaus Iohannis, știe mai bine decît Poporul român ce-i bun și ce-i rău pentru el, Poporul român! El știe că Documentul e rău pentru Poporul român.
Numai această credință explică aberația antidemocratică și bădărănească ce a pune pe un consilier pițifelnic să explice Poporului român de ce el, Klaus Iohannis, a respins Codul dorit de Popor.
Păi, dacă tu știi mai bine decît Poporul român ce-i bun și ce-i rău pentru el, Poporul român, ce rost are să-i mai spui Poporului de ce i-ai respins Codul? Oricum el, Poporul, nu înțelege ce înțelegi tu, Klaus Iohannis.
De joi dimineața, chiar înainte ca președintele să respingă Codul fiscal, Divizia Presă a SRI, cea pusă la dispoziție de Noua Poliție Politică lui Traian Băsescu mai întîi și lui Klaus Iohannis mai apoi, a și trecut la îndeplinirea Ordinului pe Unitate:
De a scrie neapărat:
Prin respingerea Codului Fiscal Klaus Iohannis se dovedește mult mai înțelept decît Poporul român, care Popor român ar vrea să aibă taxe și impozite cît mai mici și salarii cît mai mari.
El, Klaus Iohannis, care știe mai bine decît Poporul român ce-i bun și ce-i rău pentru Poporul român, socotește că Poporul român trebuie să strîngă cureaua, pentru că o țară nu trebuie să cheltuiască mai mult decît produce.
Foarte bine.
Într-adevăr, un stat trebuie să fie chibzuit cu cheltuielile publice pentru a nu ajunge în situația de a depăși un anume procent de deficit bugetar.
În 1901, veniți la Guvernare, după o perioadă de deșănțare în materie de cheltuieli publice, Liberalii, prin ministrul de Finanțe de atunci, au lansat sloganul Să punem capăt cheltuielilor nesăbuite!
Klaus Iohannis, am înțeles din măcănitul său despre Codul Fiscal – măcănit, și nu vorbit a fost, judecînd după puținele cuvinte spuse în explicarea și justificarea gestului – a respins Codul Fiscal pe motiv că înlesnea cheltuieli nesăbuite. Ori el, Klaus Iohannis, crede că un stat trebuie să fie chibzuit cînd e vorba de a mări salarii, de micșora taxe și impozite. Într-un cuvînt, Klaus Iohannis a cerut românilor, asemenea lui Nicolae Ceaușescu, să strîngă cureaua.
Peste tot în lumea civilizată, cînd Conducătorii cer Poporului să strîngă cureaua, încep prin a da ei exemplu de strîngere a curelei.
Anunță că-și reduc salariul, renunță la o serie de facilități luxoase.
Klaus Iohannis a cerut poporului Român să strîngă cureaua.
El însă, Klaus Iohannis, cheltuiește bani publici ca președinte.
A început prin a strînge el însuși cureaua?
  1. A cerut Guvernului să-i tripleze salariul înaintea altor funcționari publici. Cînd Victor Ponta i-a respins cererea, s- a supărat rău de tot. Klaus Iohannis a respins Codul fiscal pe motiv că favorizează creșterea salariilor la bugetari fără susținere în Buget. El însă cînd a cerut guvernului să-i tripleze salariul, nu s-a întrebat dacă asta are susținere de la Buget.
  2. A cerut RAPPS să-i transforme Vila Lac 2 într-un Versailles românesc. În Vila Lac 2 a stat timp de zece un alt președinte, Traian Băsescu. În afară de faptul c-a fost votat – vorba ofițerilor acoperiți – prin miracolul din 16 noiembrie, Klaus Iohannis e la fel de președinte ca și antecesorul. Mai mult, ca și Traian Băsescu are o singură nevastă. Prin urmare, de ce era nevoie de deja un milion de euro din bani publici pentru ca Klaus Iohannis să se mute cu soția în Vila Lac 2? Cînd a cerut dormitor de 500 metri pătrați (Ce dracu face cu atîta suprafață de dormitor conjugal, își aleargă nevasta înainte de…, după cum cocoșul aleargă găina înainte de…?!) nu s-a gîndit că e o cheltuială nesăbuită a banului public?
  3. În cele șase luni și ceva care au trecut de la instalarea la Cotroceni, Klaus Iohannis și nevastă-sa au voiajat peste hotare mai mult decît Traian Băsescu într-un mandat. Voiajele au fost absolut inutile, deoarece au fost cu precădere în țări membre ale UE. Șeful statului se întîlnește sistematic cu șefii de stat și de guvern ale țărilor din UE la ședințele Consiliului. De ce a făcut aceste voiaje? Cum de ce le-a făcut? Ca să aibă Carmen Iohannis posibilitatea să-și etaleze toaletele de ceremonial la nivel înalt. Că doar n-oți vrea să le etaleze la liceul din Sibiu?
    Înseamnă aceste voiaje cheltuieli nesăbuite ale banului public? Înseamnă.
  4. De la instalare, Klaus Iohannis a marcat cîteva premiere: Și a schimbat mașina președinției cu una mult mai luxoasă; a făcut să aterizeze la Sibiu avionul prezidențial pentru a-i lua pe el și pe consoartă direct din sufragerie; și-a sărbătorit ziua de naștere în vila de lux de la Neptun.
Din cîte se vede, Klaus Iohannis cere românilor să strîngă cureaua, în timp ce el și o tot lărgește.

luni, 29 iunie 2015

Iobagie

În maximum două săptămâni vin acasă pe picioarele mele” a anunțat Ponta care deocamdată se bizuie pe picioarele lui Oprea și ale Rovanei Plumb: „cu Oprea la Guvern și cu Rovana la partid, cred că nu e nicio problemă”. Și fiindcă Dragnea se temea că votul pentru MRU strică atmosfera în coaliție întrucât UNPR votează „pentru” iar PSD „contra”, atât Oprea cât și Ponta au explicat că totul e în ordine: coaliția mergea dar se mai și Oprea. Generalul votează cu guvernul când sunt probleme de guvernare și cu președintele când sunt probleme de securitate. Ține și la mama și la tata. „PSD nu e stăpânul UNPR” a precizat Ponta explicând că feudalismul e la Cotroceni: „dl. Iohannis are mentalitate de stăpân de iobagi, ne dă ordine, noi nu le îndeplinim, dânsul se supără, ne mai face un dosar, asta e”. Ia te uită! Ponta se simte iobag. Se vede c-a stat prea mult la turci. Acum cică Iohannis îi face dosare. Înainte i le făcea Băsescu. Sigur că e mai comod, ca iobag, să spui că stăpânul te bate degeaba și tu ești nevinovat. Ponta a mers și mai departe cu iobăgia: „de ce mai participăm la alegeri dacă se schimbă primarii sau guvernul de către procurori?”. N-ar fi mai simplu să nu mai participați la corupție? Cât despre zvonurile că Oprea ar urmări să-i ia tronul lui Ponta, ele au fost infirmate de cei doi infirmieri politici: „cu Gabi Oprea ne-am auzit în fiecare zi, am totală încredere în el” a zis Ponta iar Gabi a precizat: „nu-mi doresc să fiu prim-ministru, mi-am dorit toată viața să fiu general dar am vrut să fiu director la SRI”. Păi, asta e mai mult decât prim-ministru. Toți marii „capitaliști” sunt opera serviciilor – unde descedența e sfântă. La București sf. Petru și Pavel au fost serbați printr-un târg unde s-au preparat mici de un metru. Ăsta e micul lui Terente. Le-or fi pus viagra în compoziție, altfel nu se explică. Înmuiat de Beciul Domnesc, după cum a mărturisit, fostul primar de Piatra Neamț, Gh. Ștefan zis Pinalti, a divorțat după 35 de ani de căsnicie. Pesemne că vrea să salveze o jumătate de avere. Sau nu mai crede în dragoste. Soția lui Ovidiu Tender, condamnat la 12 ani de închisoare, nu mai crede în justiție: „convingerea mea e că aparatul de la DIICOT l-a condamnat ca s-o răzbune pe Alina Bica pentru că a denunțat-o”. Altminteri, soțul e nevinovat, a făcut avere pe trei continente, numai prin muncă ajungând să dețină petrol în Africa mai mult decât rezervele României. E drept că era prieten cu șeful SRI, Timofte dar cea care l-a îmbogățit a fost civilizația africană: „Africa e o zonă mult mai civilizată decât România”. Ce-nseamnă să vezi totul în negru. Ce grad (de civilizație, desigur) o fi avut Tender? Secret. Tender is the night, vorba lui Scott.

joi, 14 mai 2015

Către mankurți

MANCÚRT s. m. cel care a uitat ororile dictaturii, memoria, și-a uitat etnia. ◊ (p. ext.) persoană înrobită total și îndobitocită. (< rus. mankurt)
Nu americanii ne-au luat, la 1812, pentru prima dată Basarabia și nu pe americani i-au scos din belea la Nicopole și din noroaie și dezastru la Plevna tunurile, infanteriștii și cavaleriștii armatei române. Pentru că nu americanii, sau englezii ori francezii i-au scris cu disperare lui Carol I: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești”.
Nu americanii ne-au luat apoi, drept mulțumire că i-am scapat de înfrângere, Cahul, Ismail și Bolgrad. Și nu pe americani i-au obligat puterile occidentale să ne cedeze Dobrogea și Delta Dunării.
Nu în America au fost trimise 41 de vagoane de tren încărcate cu tezaurul României și nu americanii, sau englezii ori francezii au refuzat să îl mai înapoieze vreodată.
Nu americanii au încercat să ne transforme imediat după primul război modial din regat în republică bolșevică și nu ei au reușit să o facă după cel de-al doilea.
Nu americanii au atacat Tatar Bunar în septembrie 1924 și nu comandantul armatei americane a spus la câteva zile după aceea: „Sau românii vor evacua de bună voie Basarabia, sau vor simți în curând forța regimentelor proletare ale Armatei Roșii”.
Nu americanii ne-au luat în 1940 Bucovina de Nord și nu ei ne-au furat, tot atunci, pentru a doua oară Basarabia.
Nu americanii, sau englezii ori francezii au împușcat mii de țărani români (barbați, femei și copii) la Fântâna Albă, tăindu-i cu săbiile pe cei răniți și aruncând morții în gropile comune.
2013
Moscova 2013
Nu americanii au deportat sute de mii de români în Gulag și nu zăpezile Alaskăi le-a acoperit acestora trupurile.
Nu americanii ne-au adus colhozurile și sovromurile și nu ei au vrut să ne transforme într-o țară eminamente agrară. Și nu împotriva „slugilor americane” au luptat ani de zile după ce țara ne-a fost ocupată, în codrii și pe crestele Carpaților, cei pe care mankurții îi numeau „bandiți”.
Nu americanii și „slugile lor” au trimis la Canal, în lagăre și pușcării sute de mii de români și nu ei s-au îngrijit să desființeze fizic elita unei națiuni. N-au fost americani nici Nicolski, sau „Pantiușa” Bodnarenko, șefii călăilor.
Nu americanii au invadat Cehoslovacia și nu de ei doreau românii să se apere în 1968. Nici de englezi, francezi sau germani. Și nu generalii americani trasează azi linii pe hărți, astfel încât granița României cade pe Carpați și nu pe Prut.
Mankurți, pentru că nu americanii ne-au făcut tot „binele” ăsta și nici măcar nu se gândesc să ni-l facă, ei merită dușmăniți veșnic! Și nu uitați să fiți mândri! Vă trageți doar din tancurile sovietice.

miercuri, 13 mai 2015

Cei opt judecători din conducerea Uniunii Naționale a Judecătorilor cer CSM să fie verificați de CSAT dacă sunt ofițeri acoperiți EI CER CA KOVESI, STANCIU ȘI NIȚU SĂ FACĂ ACELAȘI LUCRU

EXCLUSIV/ GEST FĂRĂ PRECEDENT: Cei opt judecători din conducerea Uniunii Naționale a Judecătorilor cer CSM să fie verificați de CSAT dacă sunt ofițeri acoperiți EI CER CA KOVESI, STANCIU ȘI NIȚU SĂ FACĂ ACELAȘI LUCRU
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (U.N.J.R.) face cunoscut că toţi cei opt judecători din conducerea organizaţiei au trimis marţi, 12 mai, cereri nominale către C.S.M. prin care solicită să fie verificaţi personal de către C.S.A.T. dacă sunt ofiţeri acoperiţi, se arată într-un comunicat al UNJR.
Suspiciuni privind existenţa ofiţerilor acoperiţi în justiţie apar periodic în spaţiul public, însa acestea au fost acum confirmate de un fost preşedinte al României şi escaladate de o persoană din conducerea S.R.I., spun cei 8 judecători.
COMUNICATUL INTEGRAL:
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (U.N.J.R.) face cunoscut că toţi cei opt judecători din conducerea organizaţiei au trimis marţi, 12 mai, cereri nominale către C.S.M. prin care solicită să fie verificaţi personal de către C.S.A.T. dacă sunt ofiţeri acoperiţi. Cei opt judecători îşi menţin poziţia din declaraţiile pe proprie răspundere că nu sunt colaboratori ai serviciilor secrete, însa doresc o verificare oficială a celor declarate pentru a putea recredibiliza actul de justiţie.

Iniţiativa proactivă a conducerii U.N.J.R. vine după ce luni, 11 mai, organizaţia a solicitat C.S.M. să ceară C.S.A.T. verificarea individuală a tuturor declaraţiilor pe proprie răspundere date de magistraţi în sensul că nu sunt colaboratori de nici un fel ai serviciilor de informaţii. Aceste declaraţii se dau anual, de peste zece ani, însă nu au fost verificate până acum, în ciuda prevederilor legale în acest sens.
Suspiciuni privind existenţa ofiţerilor acoperiţi în justiţie apar periodic în spaţiul public, însa acestea au fost acum confirmate de un fost preşedinte al României şi escaladate de o persoană din conducerea S.R.I..
Astfel, fostul preşedinte al României a afirmat că până în anul 2004 au existat ofiţeri acoperiţi printre magistraţi, ceea ce i-a făcut şantajabili. După zece ani de preşedinţie acesta a spus că nu ştie dacă respectivii acoperiţi au fost retraşi, ceea ce conduce la suspiciunea rezonabilă că ar activa şi azi în justiţie. Afirmaţiile zguduitoare ale fostului preşedinte au fost apoi escaladate de către directorul Direcţiei juridice a S.R.I., care a susţinut că instanţa de judecată a devenit “câmp tactic” de operaţiuni al serviciilor de informaţii, şi că “în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze” din instanţă.
Asemenea afirmaţii grave aruncă o îndreptăţită umbră de îndoială asupra întregului sistem de justiţie, inoculând în rândul opiniei publice suspiciunea că judecătorii şi procurorii nu sunt independenţi, iar cetăţenii nu au parte în sălile de judecată de procese corecte.
Ca judecători, responsabili de aplicarea legii în societate, nu mai putem permite ca această incertitudine să afecteze întregul sistem judiciar. Justiţia are nevoie de încrederea cetăţenilor pentru a-şi îndeplini misiunea, iar suspiciunea rezonabilă că în rândul magistraţilor ar fi ofiţeri acoperiţi afectează munca fiecărui judecător şi procuror.
Facem un apel către toţi cei interesaţi, cu precădere următorii, pentru a susţine integral demersul U.N.J.R. de verificare şi retragere a ofiţerilor acoperiţi din justiţie:
• Doamna Livia Stanciu - Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, domnul Marius Tudose, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul Tiberiu Niţu - Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei, doamna Laura Codruţa Koveşi - Procuror Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecători şi procurori, fiecare în parte, – pentru a trimite, la rândul lor, către plenul Consiliului Superior al Magistraturii cereri de verificare a propriilor declaraţii că nu sunt ofiţeri acoperiţi;
• Asociaţia Magistraţilor din România, Asociaţia Procurorilor din România, toate asociaţiile profesionale, pentru a sprijini integral demersul U.N.J.R.;
• Uniunea Naţională a Barourilor din România, Barourile membre, în virtutea rolului esenţial ce le revine în apărarea drepturilor fundamentale ale celor pe care îi reprezintă;
• Societatea civilă, cetăţenii români de pretutindeni – pentru a trimite scrisori Preşedintelui României, în calitate de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru ca această instituţie să verifice din oficiu realitatea declaraţiilor date de magistraţi privind necolaborarea acestora cu serviciile secrete.
Fiecare cetăţean are dreptul să aibă acces la o justiţie independentă, imună la orice influenţe din exterior. Reiterăm, de aceea, apelul către toţi factorii de răspundere şi cei interesaţi să se implice în sprijinirea acestui demers pentru apărarea dreptului la un proces echitabil de care trebuie să se bucure toţi românii.

Semnează:

Natalia Roman, preşedinte UNJR
Angelica Costea, vicepreşedinte UNJR
Dana Gîrbovan, membru al Consiliului Director al UNJR
Simona Neacşu , membru al Consiliului Director al UNJR
Iulia Craiu, membru al Consiliului Director al UNJR
Loreley Mirea, membru al Consiliului Director al UNJR
Marius Motolea, membru al Consiliului Director al UNJR
Ioan Ilieş Neamţ, secretar UNJR

Averea lui Gabriel Oprea – episodul II


gabriel-oprea
Partea II – Cum să ai 8 case și cât se mai câștigă din chirii
Adriana Oprea-Popescu
Declaraţiile de avere ale ministrului de Interne, Gabriel Oprea, așa cum el însuși le-a completat, pe propria-i răspundere, din decembrie 2004 și până în iunie 2014, spun povestea de succes a unui investitor imobiliar. Un magician care, fără să dispună la vedere de bani, a cumpărat terenuri, a construit, a închiriat și-a obţinut, în timp, sute de mii de euro. Sume ce azi nu se regăsesc în niciunul dintre conturile declarate.
Cum să uiţi de o vilă de 818 mp
Ȋn 2004, pe vremea când era ministru delegat pentru Administraţia Publică, Gabriel Oprea deţinea în proprietate 8 imobile: patru apartamente (două de 73 mp și, respectiv, 60 mp, dobândite în 1993, unul de 72 mp, dobândit în 2001, și altul, de 232 mp, din 2004 ), două case de locuit (una de 828 mp, din 1996, alta de 154 mp – 2002) și două spaţii comerciale (unul din 1994, de 74,16 mp, și altul din 1993, de 15 mp). Ȋn aprilie 2005, Oprea vinde spaţiul comercial de 15 mp către SC MEDA PROD DISTRIBUTION SRL și încasează 30.000 euro.
Ȋn iunie 2005, Oprea își detaliază averea imobiliară: apartamentul din 1993, de 74 mp, are 75,57 mp și este situat în București, pe Calea 13 septembrie, nr. 139, bl. T1B, et. 1, apt.4; apartamentul din 1993, de 60 mp, are 65,49 mp (București, Calea 13 septembrie, nr. 139, bl. T1B, et. 1, apt.7). Iar printr-o magie ce ţine, poate, doar de sinceritatea momentului, apartamentul de 72 mp din 2001 se transformă într-o casă de vacanţă de 154,45 mp, construită în staţiunea Venus.
casa din Venus
Tot în iunie 2005, în declaraţia de avere a lui Oprea apare, subit, o vilă nouă, despre care se precizează că a fost construită în perioada 2002 – 2005, are o suprafaţă de 817,92 mp și se află în Pipera, pe str. Tudor Arghezi.
Despre vila din 1996, de 828 mp, Oprea declară că se află în București, pe str. Macarovici, nr. 23. Vila cumpărată în 2002 are nu 154, ci 163,82 mp și se află în Predeal – Cioplea, str. Libertăţii, iar apartamentul achiziţionat în 2004 are 252,36 mp (și nu 232 mp) și e situat în București, pe str. Elena Văcărescu.
Spaţiul comercial de 74,16 mp se află situat la parterul blocului de pe Calea 13 septembrie, nr. 139. Din închirierea lui și a apt. 4 din același imobil, Oprea a obţinut, conform declaraţiei lui de avere, 572.863.500 lei vechi, doar în perioada 2004-2005. Cu toate acestea, vă reamintim, el susţinea că nu are niciun ban în conturi, deși, în același document, declara, pe propria-i răspundere, că a încasat 530.918.848,63 lei dobândă anuală de la ING BARINGS.
Cum să dai (din nou) ceea ce nu ai
Ȋn declaraţia de avere din decembrie 2005, Oprea modifică suprafaţa apartamentului din Venus, reducând-o la 71,45 mp. Tot atunci, el declară că a dat în chirie doar parterul vilei din str. Macarovici, pentru care a încasat 24.000 de euro.
Un an mai târziu, în decembrie 2006, din inventarul imobilelor dispare apartamentul de pe str. Elena Văcărescu din București (252,36 mp), Oprea precizând că acesta a fost donat în 7 septembrie 2006 fiicei sale, Tudor Ana-Maria. Ȋnsă, conform declaraţiei de avere a lui Tudor Alexandru-Marius, ginerele lui Oprea, tot în 2006 soţia lui a primit ca donaţie din partea socrului său și un teren intravilan de 72,42 mp, teren ce nu a figurat vreodată printre proprietăţile deţinute de Oprea Gabriel.
Ȋn numerologie, 8 simbolizează „forţele materiale concentrate în atingerea aspiraţiilor omului” . Probabil că și de aceea, 8 este numărul constant al imobilelor deţine de Oprea. După ce, teoretic, a înstrăinat apartamentul din str. Elena Văcărescu, el a devenit, în 2006, proprietarul unei vile de 467,61 mp situată pe str. Dr. Kock, sector 5, din București.
Cum să aduni zeci de mii de euro din chirii
Ȋn declaraţia de avere din decembrie 2006, Gabriel Oprea își trece la venituri toate chiriile încasate. Nu doar în nume personal, ci și în numele soţiei, fie pentru ca cifrele să nu pară uriașe, fie pentru că cei doi au venituri și cheltuieli separate. Pentru închirierea vilei din str.Macarovici (subsol, parter, etajele 1, 2 și 3), Oprea și soţia sa au încasat, fiecare, în cursul anului 2006, câte 23.700 euro. Pentru apartamentul din str. Elena Văcărescu – câte 12.500 euro fiecare, iar pentru parterul și apt. 4 din Calea 13 septembrie – câte 9.000 euro fiecare.
Un an mai târziu, în decembrie 2007, deși apartamentul din str. Elena Văcărescu nu mai figura printre proprietăţile sale, Oprea declara că a încasat venituri din închirierea acestuia în valoare de 21.000 de euro. Soţiei lui i-a revenit încă pe atât.
Pe vila din str. Macarovici, soţii Oprea au încasat, în 2007, din chirii, un total de 68.400 de euro, iar pe parterul și apt. 4 din Calea 13 septembrie – 24.000 euro. Ȋn plus, apare închiriată și vila din Pipera, (str. Tudor Arghezi, nr. 3D), cu 39.000 euro pe an. La un calcul rapid, numai din chiriile declarate, lui Oprea îi intra în buzunar, în fiecare lună, câte 12.700 de euro…
Ȋn ianuarie 2008, el declară însă un cont de doar 39.266 RON (n.r. – circa 11.000 de euro, la cursul valutar de la acea vreme), cu explicaţia olografă „încasare venituri chirie”.
Cum să faci etaj și garaj unui apartament
Anul următor, valoarea chiriilor crește. Conform declaraţiei de avere din iunie 2008, Oprea a încasat o chirie anuală totală de 78.800 euro doar din vila de pe str. Macarovici, 42.000 de euro – din apartamentul de pe str. Elena Văcărescu, 38.000 de euro din parterul și apt. 4 de pe Calea 13 Septembrie și, respectiv, 39.000 de euro din vila aflată în Pipera.
Şi-n ianuarie 2009 el încă mai declară că încasează venituri din închirierea apartamentului de pe str. Elena Văcărescu (49.000 euro anual), deși, vă reamintim, în acte acesta fusese donat fiicei sale, încă din septembrie 2006. Abia din decembrie 2011 aceste venituri nu mai figurează în declaraţia sa de avere.
chirie Elena Vacarescu
Tot din decembrie 2011, Oprea alege să-și declare chiriile încasate în lei. Iar veniturile declarate scad spectaculos: chiria din vila pe de str. Macarovici ajunge la 140.108 RON (cca 32.500 euro), parterul și apt. 4 din Calea 13 Septembrie – 63.948 RON (cca 14.800 euro), iar vila din Pipera – 246.614 RON (cca 57.000 euro).
Ȋn declaraţia de avere din mai 2013, proprietatea din staţiunea Venus, despre care Oprea nu era foarte sigur dacă e apartament de 72 mp sau casă de vacanţă de 154,45 mp, devine, în sfârșit, o casă cu etaj și garaj, având suprafaţa de 211,3 mp. Oprea menţionează în declaraţia de avere și că a extins construcţia în 2012.
Cum să cheltui 7000 de euro pe lună
Ȋn ultima declaraţie de avere depusă, din iunie anul trecut, actualul ministru de Interne figurează cu 8 case (2 apartamente, 3 vile, 2 case de vacanţă și un spaţiu comercial). Doar trei dintre ele mai apar ca fiind închiriate, pe sume modice: vila din Pipera (unde se află o grădiniţă particulară) – 130.748 RON/an, vila din Macarovici (unde se află sediul firmelor ARGO SECURITY și HOBBIT CONCEPT) – 113.316 RON/an și parterul de pe Calea 13 septembrie nr. 139, bl. T1B (unde se află o agenţie a BRD) – 64.882 RON/an. Adică un total de vreo 70.000 de euro/an. Sumă la care se adaugă alte 16.000 de euro, obţinute din indemnizaţia de ministru.
conturi 2013-2024
Adică, venituri declarate de 7000 de euro/lună. Şi, deși din 2012, când spune că a construit garaj și etaj apartamentului din Venus, el nu a mai menţionat că ar fi investit banii în altceva, în iunie 2014 Gabriel Oprea avea în conturile declarate doar 141.000 de euro și, respectiv, 70.053 RON. Aceleași sume pe care le declarase și cu un an în urma, în mai 2013. Nu e bine, domnule general

” Micile secrete din marea avere a ministrului Gabriel Oprea”

De ce e în neregulă să îţi placă de orice politician din România

Nu i-am prins pe Rațiu sau Coposu. Nu aș fi vrut să-l prind nici pe (aproape) leatul lor Iliescu. Ce am prins după, însă, a fost tragic. Dincolo de modul în care s-au descurcat cu țara, politicienii români de după '90 m-au afectat personal și iremediabil. M-au îmbolnăvit cu capul. Mi-au dat paranoia. Sunt toți atât de proști și atât de egoiști, atât de lipsiți de griji în privința încălcării propriilor principii și atât de bucuroși să se alieze cu absolut oricine încât am ajuns să cred că e o mare conspirație căreia doar eu și câțiva creduli i-am căzut victime. Pare că toți sunt înțeleși între ei să ducă mai departe comunismul și prostia, țărănia și prostituția morală, cu mici schimburi la 4, 5 sau hai, uneori la 10 ani (dar în ăia 10 schimbăm mai multe alianțe, ca să fim siguri că ne rulăm toți).
Mereu, când mi se pare că pot să țin (ca la fotbal) cu un politician ajung, în câteva luni sau cel mult câțiva ani, să fiu scârbit de mine însumi. Cum am putut să țin cu ăla? Sunt convins că aveți toți problema asta.
Cum a putut să-ți placă de Antonescu, care în afară de papagal are anvergura intelectuală și diplomatică a unui actoraș de provincie pe care o cotitură nefastă a destinului l-a transformat în cerșetor sau, mai rău, asemănătoare cu cea a lui Nicu Bănicioiu? Cum a putut să-ți placă de Băsescu, care este atât de dedicat valorilor occidentale încât și-a trimis fiica semianalfabetă în Parlamentul European, de parcă Strasbourg-ul și Bruxelles-ul alea ar fi școli ajutătoare? Cum a putut să-ți placă de Ponta, care… OK, trecem peste asta; putem, cred, conveni că nici unui om care știe să citească nu i-a plăcut vreodată de Ponta. Cum a putut să-ți placă de Tăriceanu, care n-a folosit ”pe care” în viața lui și nici varianta corectă a substantivului ”peșediiiiinție”? Cum a putut să-ți placă de Oprescu, acest șmecheraș de doi lei, doctor cel mult mediocru ajuns pe un post în care se fură atât încât nici că-l interesează președinția (așa, domnu Tăriceanu!)? Cum a putut să-ți placă de Daciana Sârbu, care s-a măritat cu Victor Ponta? Cum a putut să-ți placă de Mihai Răzvan Ungureanu, al cărui apogeu intelectual și profesional a fost să-i explice lui Gâdea cum stă treaba cu un neologism banal? Cum a putut să-ți placă de Emil Constantinescu, o marionetă cu șarmul unui cuier de la Ikea, care a putut cel mai mult să dea posterității un citat ca ”m-a învins Securitatea”, atât de banal încât e folosit de atunci în scenarii de umor, ca și când n-ar fi clar că Securitatea ne învinge, de decenii bune, zilnic, pe toți? Cum a putut să-ți placă de Johannis, țeapa noastră cea de toate zilele, pe lângă care Emil Constantinescu pare o adiere primvăratică? Cum a putut să vă placă de Ion Iliescu, tataie și mamaie, cum, mă, că dacă omoram pensionari la revoluție în loc de studenți și soldați, acum poate n-am fi fost în rahatul ăsta, că aia n-a fost duminica orbului, mamaie, a fost duminica lu’ matale, duminica pensionarului a fost, că vedeai bine și tu și tataie când i-ați dat cu ștampila-n zâmbet, vedeați bine până și literele mici, dar de citit citeați doar Biblia, că de la necititul vostru ni s-a tras, fi-v-ar religia a dracu, te pomenești că d-aia v-o fi ținut așa mult Dumnezeu, boul, suficient cât să-l mai ștampilați de două ori, de uite-l acum, ghiduș, ne trezirăm cu el patriarh sfătos al politicii românești, în loc de criminalul arestat pe viață care merită să fie?
Unde-i politicianul ăla de care să-ți placă și să nu te simți apoi prost că ți-a plăcut? Poate în Germania (nicidecum în zona nemțească a României). Aici nu e, pentru că aici un astfel de politician ori nu intră, ori nu e primit în politică. V-am mai explicat, cred, că presupunând că în orice grup de prieteni ar exista unul care face politică, acela va fi invariabil și de departe cel mai prost din acel grup. Și ghiciți ce! Va lipi afișe până va reuși, dacă e băiat, sau va face sex până va ajunge ministrul turismului, dacă e fată, pentru că așa merge șmecheria, pentru că nu există valori mai presus de interesul personal, pentru că doar războiul sau extratereștrii sau cutremurul sau ruperea oricărei legături cu România ne mai pot scăpa de ăștia, toți ăștia, ei cu ei, între ei.

INSHALLAH !!! Un pumnal înfipt în prostata lui Ion Iliescu

În decursul timpului, adică de la Revoluţie încoace, omenirea şi tineretul ”fascist” a tot căutat metode să-l omoare pe Ion Iliescu. Dacă nu ştiţi de ce ar fi mai bine ca Ion Iliescu să treacă la cele veşnice, citiţi textul de ieri. Dacă ştiţi deja, haideţi să încercăm împreună. De pildă, să-i amintim domnului Ion Iliescu că nu foarte demult, cam acu' două veri, s-a descoperit întâmplător, mulţumită unor hackeri care au spart nişte conturi de mail de pe la Casa Albă, că fosta sa consilieră şi (zice-se pe la colţuri) ibovnică a avut o relaţie cu fostul secretar de stat american Colin Powell. Îţi imaginezi, nea Nelule? Un republican! Un conservator cu credinţă în Dumnezeu şi-n libertatea individului. Ptiu, drace, că trădare mai mare nici nu poate exista! Sau poate? Ba se poate, că mai e şi cetăţean de culoare! Şi doar ştii ce se spune despre ăştia, Neluţule! Cică au ditamai proprietatea privată! Crezi tu că nu se poate mai rău, Ioane? Ba se poate chiar mai rău de-atât, nefericitule. Ştii cum întreţineau cei doi flacăra iubirii? Sper că te ştii bine, bătrâne! Prin internet! Ştiu, ştiu, e ca un cuţit împlântat direct în suflet. Micuţa ta atee care refuza până şi Coca Cola pentru că era simbolul decadenţei occidentale, să cadă victimă celei mai perverse invenţii capitaliste. De aia îţi făcuseşi tu blog, Ioane? Credeai c-o mai poţi aduce înapoi? Ai pierdut startul, zbârcitule! Pentru că tu niciodată nu te-ai gândit la sex virtual, cea mai mare nebunie a ta a fost s-o rogi prin telex să-ţi trimită o recomandată cu o bucată de pânză din chiloţii ei tetra, ştii tu, ăia pe care i-a purtat când aţi vorbit despre Marx prima dată. Tu credeai că nivelul tău de perversiune e top-notch (sic!), şi când colo ea ia uite ce emailuri schimba cu negrul.”I wish you good weather to make you come”, îi spunea madam Creţu lui mister Powell într-unul dintre email-urile descoperite. Folosea limbajul codat, deci! ENGLEZA! Oare ştii tu ce înseamnă asta, duck-ule care te tragi tu din trucks, care ești? Recunoaște, încă nu ți-ai dat seama. Tu credeai că ”make you come” ăla înseamnă că sărmana neprihănită vrea să-l facă să vină pe la ea în vizită. Iar el îi răspunde că vine, dacă-i vremea bună. Mi-e li milă de matale să-ţi traduc adevărul, nea Nelule. Mai bine nu-ţi zic nimic şi te las să mai trăieşti o sută-două de ani convins că nu e ceea ce pare. Mai bine te las să crezi că poza în costum de baie găsită de hackeri în schimbul de mailuri dintre cei doi era pentru tine şi că ţi-o trimisese pe adresa aia veche de mail (johnny_handsome_1930@yahoo.com) pe care tu n-ai mai deschis-o de vreo 12 ani, de când şi-a făcut-o Năstase ca să te convingă să mai închizi ochii la încă o furăciune.
Mai bine te las cu amintirea dimineţilor ălora frumoase în care lâncezeaţi în pat, cu aroma duioasă de nechezol izbindu-vă în nări şi radioul dat în surdină pe Vocea Rusiei. Când tu o mângâiai cast pe rama ochelarilor şi-i promiteai soarele şi luna, secera şi mai ales ciocanul, iar ea îţi promitea că odată, cândva, la apogeul relaţiei o să-ţi arate umărul stâng. Nu te gândi la negândite, Ioane! Nu îndrăzni să-ţi faci una ca asta, blogăre! Nu te gândi că, imediat după clipele alea înălţătoare, când în sfârşit te adormea susurându-ţi internaţionala socialistă în ciocănel, şerpoaica se strecura afară din pat şi se ducea la calculator. Tu credeai că zgomotul ăla cârâit ca o cretă pe tablă pe care-l auzi în somn e conştiinţa care nu-ţi dă pace după ce-ai făcut în iunie ’90, amărâtule, și când colo era modemul de dial up care o ducea la lupta cea mare, lupta pentru inima cetăţeanului de culoare. Uite, c-am făcut şi-o rimă, ‘tu-i paştele mă-sii de sensibilitate, că doar tu ţi-ai jurat că partidul şi revoluţia vor fi mereu mai presus de orice fustă. Nu! Nu trebuie să suferi! Fii tare, nea Nelu!Fii tare şi dă-i binecuvântarea ta. Acceptă faptul că şi-a găsit un tinerel de doar 78 care îi împlineşte toate dorinţele. Ehei, păi ce nu făceai şi tu la 78 de ani! Lumea era a ta, la figurat, iar România tot a ta, la propriu. La 1,87 metri nu ştiu ce făceai, dar lasă, mai bine nu-ţi mai zic despre domnul Powell. Gândeşte-te să priveşti partea plină a paharului, gândeşte-te că se putea şi mai rău: ai fi putut să afli, Engels fereşte!, că Nina te înşală cu Emil Constantinescu!